Trezirea

Ascultandu-l pe Gheorghe Zamfir aici, m-am apucat sa citesc niste comentarii adiacente. Si am vazut acolo o multime de “romani mandri”. Romani mandri ca sunt romani. Si m-am intrebat de ce se simt acesti oameni romani? Trecand peste intoxicarea si indoctrinarea “patriotice” la care suntem supusi de-a lungul copilariei si adolescentei noastre (o tara trebui sa creasca cetateni fideli, nu?), cred ca mandria asta este idioata. Pentru ca niciunul din acei “mandri romani” nu a miscat un deget pentru Gheorghe Zamfir, nu are niciun merit pentru succesul acestuia. Mai mult, Zamfir sta cu chirie intr-un apartament din Bucuresti, fara a primi vreun ajutor din partea comentatorilor de pe YouTube. A fi mandru presupune o implicare cat de mica a persoanei care manifesta mandria. Or, in cazul nostru (si al tuturor celorlalte popoare si etnii de pe pamant!) vorbim de un sentiment artificial, superfluu si ignorant. Sigur, nu o sa sustin niciodata ca sunt imun dpdv sentimental si ca nu am simtit la fel ca cei pe care ii critic, cand am auzit Rapsodia Romana a lui Enescu in metrou la Paris sau pe strada la New York. Insa cred ca e necesar sa avem o auto-critica care sa ne cenzureze toate aceste sentimente prostesti si pentru a ajunge la o gandire obiectiva (Heisenberg m-ar contrazice, desigur).

Sursa de inspiratie: Gandul.