Trezirea

Traim, fara indoiala, intr-o lume hedonista. Hedonista pana-n maduva oaselor. Cautam placerea imediata si am uitat sa visam. Am uitat sa indraznim, fiind zilnic angrenati intr-o masinarie perversa fara scrupule si fara perspective. Individul s-a transformat, incet-incet intr-o masa amorfa, lipsita de sens si care foloseste ceea ce au inventat altii pentru a-si exprima individualitatea (facebook, myspace, hi5, last.fm, youtube etc). O individualitate care nu reprezinta decat o piesa a puzzle-ului social, piesa redundanta si pierduta in concentratia celor 6 miliarde de suflete care coordoneaza lumea in care traim. Iar astazi traim si simtim agonia societatii… Daca nu m-ar afecta personal din punct de vedere economic si practic, poate ca as zambi cu o bucurie ascunsa, caci traiesc, intr-adevar, ultimele clipe ale lumii asa cum o stim. Lumea nu va mai fi la fel, iar evolutiile sociale nu au cum sa mai fie previzibile. Arta a murit, s-a transformat intr-un soi de cutie de carton banal, filosofia s-a (auto)redus la o simpla sociologie a milei, muzica a ajuns sa-si devoreze idolii (v. M. Jackson), filmul nu mai este decat material pentru masturbare in grup. Ceea ce pana acum vedeam ca fiind repere se prezinta astazi ca fiind figuri schizofrenice, lipsite de orice noima. Biserica, pe de alta parte, si-a atins apogeul. Nu pentru ca lumea ar fi devenit mai spirituala, ci pentru ca in paienjenisul asa-zis moral al societatii, individul se simte pierdut si prefera sa se lase in bratele nemiloase ale unui Dumnezeu inexistent, dar targuit zilnic. Icoane si lumanari, figurine buddhiste, cruci si dreidl-i, toate acestea au ajuns sa reprezinte simboluri ale unor credinte pe care preferam s-o de-sacralizam. Aceleasi credinte confiscate de monarhi absoluti ai zeilor si dumnezeilor, care ne stapanesc prin puterea cuvantului nescris, dar citit. Daca nu ne supunem acestor monarhi, exista si alte modalitati de “corupere”… Razboaiele si crimele secolului. Prinsi in acest vartej, nu mai avem indrazneala sa avem idealuri. Ne spunem: suntem prea mici pentru o lume prea mare. Societatea ne-a divizat intr-asa o masura, incat suntem impotenti, singuri si flamanzi. Nu mai vrem sa visam, caci nu mai avem timp, nu mai avem repere, nu mai avem incredere. Care sa fie scaparea?! Vorba lui Marx, reintoarcerea la origini. O reintoarcere care, zic eu, e aproape. Apocalipsa sociala este in plina desfasurare!