Trezirea

Cineva mi-a atras atentia ca trag mereu semnale de alarma despre situatia din Romania, insa nu propun solutii… Am zis sa fac o incercare:
Cu ceva timp in urma as fi zis ca singura solutie ar fi educarea populatiei acestei tari si sacrificarea unei noi generatii. De la Gheorghiu Dej incoace, tot sacrificam generatii, fie pentru Omul Nou, fie pentru Casa Poporului si plata datoriei externe, fie pentru o mincinoasa Revolutie, fie pentru o tranzitie pe bajbaite, fie pentru o Uniune Europeana inexistenta. Speram ca generatia care va veni dupa cea sacrificata va fi una evoluata la nivel psihologic, economic, social, colectiv, mental, comportamental, cultural, educational, si lista poate continua cu inca alte o suta de caracteristici.
Astazi, in 2009, am renuntat la ideea de educatie. Am renuntat deoarece acest popor nu mai are nicio scapare. E ca o gaura neagra care absoarbe timpul si spatiul, valorile si non-valorile si transforma totul in praf. Politica romaneasca (sustinuta de 25% din populatie) este o debandada totala, fara nicio urma de imbunatatire, in care diverse personaje inculte si imorale isi fac loc. Fotbalul romanesc s-a evaporat complet, intre vizitele la DNA si stadioanele tot mai goale. Mediul de afaceri existent pana mai ieri a facut poc! si a disparut, mai ceva ca faimosul Copperfield… Dintr-o economie care duduia, am ajuns o economie aflata in fundul prapastiei. Bancile fura ca in codru, intreprinderile se inchid, pretul barilului de petrol a scazut la cote istorice, dar benzina omvista si rompetrolista e la fel de scumpa ca acum un an, Bucurestiul a ajuns un oras fantoma in care cladirile pe jumatate construite sunt exponate de muzeu, iar taxele cresc incontinuu.
Televizorul a ajuns, deci, scaparea romanului de rand, un roman al carui program este extrem de simplist si monoton: trezit-televizor, mancat-televizor, lucrat-televizor, baut bere-televizor, somn-televizor. Un popor imbecil, pentru care ecranul reprezinta Zeul absolut! Fie ca vorbim despre personaje ca Nikita, Eva nu-stiu-cum, Oana Zavoranu si celelalte specimene dandiaconiste, fie ca vorbim despre doua secunde de celebritate ale unor travestiti, fie ca vorbim de povesti Din Dragoste, visul romanesc este sa monopolizeze obiectivul camerei de filmat. Hipnotizeaza, fascineaza, inghite si ingurgiteaza vise si saluturi catre mame si verisori care ajung sa defineasca destinul unui roman de rand. Existi, caci ai aparut in cadrul de la stadion, dupa marele meci european pierdut de echipa favorita. Existi pentru ca ai reusit sa spui o propozitie gresita din punct de vedere gramatical. Existi pentru ca ai avut ocazia sa le spui celorlalti 22 de milioane de romani: “Suck it! Am reusit sa transpun in imagini visele voastre toate!” Impresia ca televiziunea iti da prestanta, iti da greutate, te pune pe harta este expresia imbecilitatii unui popor care (inca) isi asuma merite pentru ca Enescu, Eminescu, Blaga, Bracusi, Ionescu, Cioran au fost romani, cu toate ca cetateanul mereu turmentat/”baiatul de Bucuresti” nu a facut absolut nimic pentru cei mentionati, nu i-a cunoscut, nu i-a promovat, nu stie nimic despre lucrarile lor samd. Boala de care romanul sufera este unica si nu foarte clar definita. Este un soi de egocentrism si narcisism combinate cu o auto-compatimire si auto-flagelare continue.
Intelectualii reprezinta o alta categorie importanta de Dambovita. Intelectuali care se bat in piept cu intelectualitatea lor, dar se vand pentru un pumn de bani, continua sa se laude cu realizarile lor anonime, cu toate ca Universitatile (si facultatile) la care activeaza nu sunt recunoscute in niciun fel pe plan mondial, iar lucrarile profesorilor care predau acolo nu vad lumina vestica prea des. Performantele intelectualilor au ajuns sa fie un soi de moneda de schimb, strict dependente de aparitiile mediatice, de implicarea si activismul politice, de cartile publicate si vandute (doar) propriilor studenti. Mocirla spatiului academic romanesc nu este chiar atat de diferita de mocirla soubizului mioritic.
Concluzia? Concluzia ar fi ca nu avem scapare. Suntem condamnati la o impotenta sociala si intelectuala, la un vis frumos estic, in care cliseele definesc ceea ce suntem si cum suntem: de la mancarurile si bauturile despre care visam ca sunt “exclusiv” romanesti (-desi nu este asa-sarmale, tuica, mamaliga etc), la rromii care transfera la nivel cultural mai multa informatie decat o facem noi catre copiii nostri, la discriminarea de zi cu zi care ne da impresia ca am fi mai puternici si mai superiori (sic!), pana la jegul uman cu care, vrem nu vrem, ne confruntam zilnic, in metrou, in tramvai, la serviciu si scoala, in toaletele publice, in trenurile CFR-ului, la mesele in familie, in spitale, pe scurt in fiecare tesut social al Romaniei!