Ascultam “Ani de liceu”, melodia Stelei Enache si a lui Florin Bogardo… Si mi-am amintit brusc de ce faceam si ce eram acum vreo 10 lunii… Eram un tanar pe bancile unui liceu din Sibiu… Am venit apoi la Bucuresti si nu am mai avut timp… Nu am mai avut timp sa regret, sa rememorez clipele traite alaturi de 31 de oameni (si nu numai)… Adevarul e ca postarea aceasta nu se adreseaza decat lor, aceia care mi-au fost alaturi in cei 4 ani de liceu… De ce? Pentru ca nu e de vreun mare interes pentru cei care nu au trait momentele de care imi voi aminti… La fel de adevarat e ca un articolele de pe un blog trebuie sa fie scurte… Asa ca voi fi scurt si concis… Si voi spune doar atat: “Multumesc!” Multumesc voua, cei din “D” pentru ca mi-ati oferit sansa de a ma transforma in decursul a 4 ani… Am stat alaturi unii de altii, ne-am iubit, ne-am urat, ne-am injurat si ne-am aplaudat… Imi vin chipuri in minte, zambete si ma gandesc cu nostalgie ca nu voi mai avea sansa sa retraiesc asa ceva… Vor fi anii de care imi voi aminti cu drag, vor fi anii frumosi, ai copilariei, cand eram si erati liceeni… Nu realizam, insa atunci puteam sa visam, puteam sa ne revoltam, puteam sa dam frau fanteziilor si credintelor… Eram parteneri intr-un joc superb, acela al legendei… Tragedii, regrete, impacari, culoare, sentimente… Si ce e ironic e ca nu mai avem timp sa intoarcem capul… Insa eu nu voi uita niciodata, indiferent de meleagurile pe care voi pasi, indiferent de transformarile la care, inevitabil, voi fi supus, nu voi uita banca mea, tabla, clipele de basm… E totul patetic si feeric, insa nu poti sa-ti amintesti totul intr-o alta nota… Si ce? Uite-asa… Cuvintele sunt de prisos, imbratisarile sunt imposibile, insa eu mereu voi aprecia ceea ce a insemnat liceul pentru mine… M-a format ca om, ca personalitate, ca membru al unei comunitati… Si pentru asta merita sa citesc “prefata la romanul vietii mele”… Asta e… Nu voi uita, nu vom uita, vom mai arunca cate un ochi pe albume si… viata merge mai departe! Multumesc… Alina, Ana, Alexandra, Victor, Grecu, Ada, Vaspast, Alexandra B., Ioana, Iulia, Sergiu, Andra D., Piti, Roxana, Maria J., Etelka, Mihaela, Alex M., Nacu, Andra M., Ciufy, Ramo, Lucia, Carmen, Roshky, Salo, Maria S., Anna, Guri, Anca, Corina, Mutiu, Grozav, Visan… 
OK this one’s for Gabby
Ooooo oooooo ohoohohoo
Ooooo ohooohoo oooohoo
Ooooo ohoohooo oohoooo
Oohooo oohoooho ooooho
Ooooo oooooo oooooo
Ooooo oooooo oooooo
Somewhere over the rainbow
Way up high
And the dreams that you dreamed of
Once in a lullaby ii ii iii
Somewhere over the rainbow
Blue birds fly
And the dreams that you dreamed of
Dreams really do come true ooh ooooh
Someday I’ll wish upon a star
Wake up where the clouds are far behind me ee ee eeh
Where trouble melts like lemon drops
High above the chimney tops thats where you’ll find me oh
Somewhere over the rainbow bluebirds fly
And the dream that you dare to,why, oh why can’t I? i iiii
Well I see trees of green and
Red roses too,
I’ll watch them bloom for me and you
And I think to myself
What a wonderful world
Well I see skies of blue and I see clouds of white
And the brightness of day
I like the dark and I think to myself
What a wonderful world
The colors of the rainbow so pretty in the sky
Are also on the faces of people passing by
I see friends shaking hands
Saying, “How do you do?”
They’re really saying, I…I love you
I hear babies cry and I watch them grow,
They’ll learn much more
Than we’ll know
And I think to myself
What a wonderful world (w)oohoorld
Someday I’ll wish upon a star,
Wake up where the clouds are far behind me
Where trouble melts like lemon drops
High above the chimney top that’s where you’ll find me
Oh, Somewhere over the rainbow way up high
And the dream that you dare to, why, oh why can’t I? I hiii ?
Ooooo oooooo oooooo
Ooooo oooooo oooooo
Ooooo oooooo oooooo
Ooooo oooooo oooooo
Ooooo oooooo oooooo
Ooooo oooooo oooooo
3 comments
Comments feed for this article
martie 7, 2008 la 4:14 pm
maria
mi-e atat de dor de diminetile cu teza la romana…in care nimeni nu era pregatit..si toti te rugam pe tine, viski, sa te duci sa vorbesti cu visan sa ne mai amane…de parca amanarea era de la decapitare….mi-e dor de certuri…contradictii…mi-e dor de chefuri…de cisnadioara, de piatra broastei…de noptiile in care plecam hai-hui prin padure…mi-e dor de blues-ul din vara aceea…mi-e dor de zambetul fiecaruia…de primele chefuri la nacu…de vara …cu cortul…sub piatra broastei…mi-e dor de “salonul” nostru de cosmetica..din spate…mi-e dor de comentariile curajoase ale lui viski..mi-e dor de mamaliga lui viski…de tabla cu evenimente..de zilele goga,eminescu..etc..mi-e dor de zilele in care victor si andrei au zugravit clasa…si dupa am strans toti..ca si cum am fi avut grija de casa noastra…mi-e dor de ultima zi in care toti aveam lacrimi in ochi…nu ca se incheiase scoala,ci ca stiam ca va trece mult timp pana ne vom mai revedea…si poate ca pe atunci ne bucuram ca scapam de toti..insa acum sunt convinsa ca la fiecare dintre noi le e dor… iar la final…dupa o rememorare a 0,001 % din tot ce am trait noi…tin sa iti multumesc tie Viski….ca prin modul tau uneori impertinent,dar de fiecare data haios, de a fi…ai reusit sa unesti 31 de oameni si sa-i surprinzi cu cate o salata de fructe…cu o mamaliga…cu un discurs despre O.Paler..o poezie de-a lui goga…ai fost un sef de clasa bun…si nu zic asta ca sa-ti gadil narcisismul…ci ca sa stii ca te-am apreciat mereu….mi-e doar de voi toti!..si imi lipsiti…din intregul meu sufletesc….insa va am pe toti, fiecare in camaruta lui,in suflet..si nu o sa-mi permit niciodata sa va uit…..
martie 8, 2008 la 8:17 am
Andrei Militaru
Bai, ca sa incep frumos, iti multumesc si eu, chiar e un articol care m-a facut sa zambesc. Si rar se intampla sa ma faca ceva sa zambesc…
aprilie 24, 2008 la 7:49 pm
Loco Remus
dragut articoul… are acea nota de remember a ceva ce a trecut si de multe ori asta le da un aer mult mai placut decat (poate) au fost in realitate… e frumos sa sper ca asa imi voi aminti si eu de liceu… e chiar frumos