Motto: “Poti convinge pe oricine ca un patrat e un cerc, e suficient sa o spui destul de des” (J. Gobbels)
Ieri presedintele ne-a anuntat ca va face referendum pentru votul uninominal. Pe el nu il intereseaza daca se adopta sau nu lege, daca Guvernul isi asuma sau nu raspunderea… Important e ca el cere sfatul poporului. O imbecilitate strigatoare la cer. Cum asa? In primul rand ca acest nou referendum nu va fi validat. Nu stiu cati dintre noi (cetateni ai acestei tari) ne vom mai prezenta la vot, in conditiile unui joc murdar care nu are nicio finalitate. In al doilea rand, chiar daca am presupune, prin absurd ca referendumul va fi validat, iar procentul va fi de 100% in favoarea alegerii senatorilor si deputatilor pe criteriul uninominal, acest rezultat zdrobitor si acest referendum nu are valoare legislativa. Va fi o simpla consultare, la care raspunsul va fi da sau nu. Nimic mai mult. Nu inseamna ca daca se spune da, automat se va declansa mecanismul legislativ care va adopta imediat legea uninominalului. Acest atribut apartine exclusiv Parlamentului, responsabil pentru legile pe care le adopta. Legea uninominalului va fi votata de parlamentari, va fi compusa de parlamentari, asa cum cred ei de cuviinta. Referendumul va fi doar apa de ploaie, cheltuiala inutila si circ la TV. In plus, e clar ca va fi o cale ca T. Basescu sa faca campanie PD-ului, depasind astfel limitele Constitutiei, la fel cum a facut-o si Ion Iliescu cand a sprijinit fatis PSD-ul in campaniile electorale precedente.
Dar tema articolului meu se vrea a fi alta. Voiam sa vorbesc despre secretul simpatizarii excesive a lui Basescu. Este unul cat se poate de simplu, folosit cu succes atat de hitleristi, cat si de leninisti, in secolul trecut. Vorbesc despre 5 reguli simple ale propagandei, care sunt aplicate foarte bine in Romania, o tara aflata in tranzitie, la limita inferioara a civilitatiei si culturii politice (si nu numai).
Sa incepem cu inceputul… Adica cu prima regula, “simplificarea conflictului si desemnarea inamicului unic”. Ei bine, Basescu este poate primul politician roman care a constientizat ca indivizii nu se pot solidariza si nu pot lupta impotriva unui concept sau a unei idei, ci impotriva unui inamic unic sau a unui grup prezentat ca un intreg. Conflictul declansat de Basescu, simplificat si redus la cateva fraze repetate obsesiv, este cel cu o clasa politica murdara, corupta si incompetenta. Fie ca se numesc Parlament, Guvern sau CSM, toti acestia sunt de fapt un tot unitar. Ei reprezinta “sistemul ticalosit”. Basescu a reusit (miscare geniala) sa condamne acest sistem si sa creeze impresia ca lupta cu el, chiar daca el provine din sistem si este produsul sistemului. Atunci cand arati mereu cu degetul spre Tariceanu si spre Guvern, atunci cand te duci in Parlament nu la dezbateri, ci doar pentru a aduce acuzatii, atunci cand spui despre judecatori ca sunt corupti (atunci cand verdictul nu-ti convine), e normal ca acest mesaj (repetat obsesiv) sa intre in constientul public. Poporul asta vrea, de fapt, un salvator de neam, un Superman, un Popeye Marinarul, un Mister Muscolo, care sa curete totul, sa transforme sistemul in ceva de basm, lipsit de invarteli, de combinatii si coruptie. Adevarul e ca poporului democratia i se pare opaca, lipsita de transparenta, tocmai pentru ca nu are acces la decizii importante si la negocierile de culise. E o viziune obtuza asupra democratiei si asupra guvernarii, deoarece politica insasi este arta compromisului, iar democratia in sine nu inseamna ca toti participam la luarea deciziilor, ci ca ne trimitem reprezentanti care sa ne apere interesele.
A doua regula postuleaza “desfigurarea si caricaturizarea inamicului”. Simplu, nu? Niciun mesaj nu este transmis publicului in forma bruta, fara sa fi fost testat si modificat inainte. Informatia la care avem noi acces este una alterata, fabricata in laboratoarele Cotroceniului. Avem exemple elocvente in acest sens. Avem intoxicari si campanii de presa constante indreptate impotriva lui Tariceanu. Sa nu mai vorbim despre caseta cu Decebal Traian Remes si Ioan Avram Muresan, care a fost montata si subtitrata inainte de a fi data la TV. Al doilea pas este cel al caricaturizarii, anume al slabirii continue a prestigiului adversarului, prin atacuri constante. Exact ceea ce face domnul presedinte.
In continuare, avem regula orchestratiei. Adica un singur mesaj, in mai multe forme, de catre mai multe persoane. E cat se poate de simplu: Basescu e bun, clasa politica e rea. Totul redus la aceasta propozitie, spusa de T. Basescu (in primul rand), de papagalii din PD, de majoritatea ziarelor de la noi (EVZ, Cotidianul, Romania libera etc), de catre “intelighentie” (Liiceanu, Cartarescu, GDS, Avramescu), de catre ONG-uri (toate, poate cu exceptia Fundatiei pentru o Societate Deschisa, condusa de Renate Weber), de catre televiziuni (TVR, Realitatea TV) s.a.m.d. In aceste conditii, asaltati de un mesaj care apare obsesiv in spatiul public, cum sa nu ajungi sa-l iubesti pe Base?
Continuam cu regula transfuziei, reprezentand de fapt folosirea in mesajul de propaganda a miturilor si ideilor impamantenite in imaginarul colectiv. Pe scurt, generalizarile ca toti politicienii sunt corupti. Privitor la mituri, ce pot sa spun. Mitul betivanului, mitul hazliului, mitul invingatorului, mitul crestinului, mitul macho-man-ului. Lista poate continua. La nesfarsit, caci Base e perfect.
Iar ultima regula e cea a unanimitatii si a contagiunii. Scurt si la obiect. In randul publicului trebuie sa existe o perceptie unanima, referitoare la mesajul transmis, iar cei care nu au aceasta parere vor fi consvinsi prin intermediul comunicarii interpersonale. Atunci cand te afli in mijlocul unei societati hipnotizate de Basescu, nu mai ai curajul sa spui ca nu esti de acord cu el. Ar fi o crima, sa nu gandesti ca majoritatea. Caci despre o dictatura a majoritatii vorbesc.
Ce-as putea sa zic in concluzie? Ca sunt trist sau nervos? Adevarul e ca am trecut de aceasta faza. Acum mi-e doar lehamite si astept alegerile. Poate ca se mai umireste lumea.
