Am citit, acum cateva minute, un articol al Domnului Andrei Plesu din “Dilema veche”, intitula “Despre politete”. M-a flatat ideea in sine, povestea spusa acum, in aceste vremuri tulburi. Mi-a placut articolul si m-am hotarat, in consecinta, sa comentez si eu cate ceva despre politete.
Ce este politetea? Cum se manifesta. Cred ca trebuie sa stabilim inca de la inceput ca nu e neaparata nevoie de o definitie standard. A saruta mana unei doamne, a ajuta un domn in varsta, a saluta persoanele cunoscut. La aceste gesturi mici, dar insemnate se rezuma in definitiv politetea. Dar, asa spune eu, daca celalalt ma trateaza cu dispret, cum ar trebui sa-i raspund eu? Ar trebui sa-mi continui demersul bunului simt, sau ar trebui sa ripostez? Cu siguranta cel dintai este raspunsul.
Recunosc, fiind un tip lipsit de modestie, ma consider mereu ca bine crescut, avand o educatie suficienta. Sunt de cele mai multe ori politicos, dar firea mea impulsiva ma face sa tratez cu superficialitate anumite persoane, scenarii sau dezbateri. Si cred ca aici incalc eu limita politetii. A spune lucrurilor pe nume e uneori lipsit de politete. A trata transant anumite lucruri inseamna a incalca reguli ale politetii. A spune adevarul e lipsit de politete. Atunci, care e adevaratul gest al politetii? Sau care ar trebui sa fie calea pe care s-o aleg? Sa fiu cinstit sau sa fiu politicos? Trebuie sa recunoastem doza de ipocrizie a politetii. Vorbesc de ipocrizia mascata si fina. Despre zambetul fals si ura mocnita. Despre “political corectness” si toleranta intolerabila. In fine, cred ca argumentatia mea se incheie aici si, facand o reverenta, va salut politicos!
3 comentarii
martie 16, 2007 la 3:31 pm
ciudat…flatat in ce sens? in alta ordine de idei: nu te cunosc si tocmai din acest motiv nu imi permit sa te judec, insa cred ca desi recunosti aroganta de care dai dovada…nu este dreptul tau de a afirma asemnea lucruri despre tine. tare m-ar interesa, lasand la o parte spusul lucrurilor…al adevarului pe nume, si referindu-ma la acele mici gesturi despre care tu vorbesti, daca privind in mod obiectiv in oglinda la ceea ce faci, ai putea spune cu aceeasi tarie ca ESTI POLITICOS…ceea ce de fapt vreau eu sa surprind aici este faptul ca ar trebui totusi sa ii lasi pe ceilalti sa afirme sau nu cat esti tu de politicos in cadrul societatii…cat de des saruti sau nu mana unei doamne…cat de des astepti sau nu la cozi interminabile in diferite locatii…sau alte lucruri de genul acesta. evident, e de apreciat faptul ca ai recunoscut oarecum aceasta impolitete a ta..incercand insa sa o ascunzi….sa o maschezi in loc sa o accepti si admiti cum ar fi fost…demn de ipostaza ta de “intelectual”.cam asta m-a indignat la articolul tau…acum…facand referire la ultima parte a sa…care de altfel e cea mai interesanta din punctul meu de vedere…mi se pare ca ai dreptate..intr-o oarecare masura. probabil tu ai privit din punctul tau de vedere lucrurile, insa parerea mea e ca a spune adevarul nu e lipsit de politete…ci poate, depinde doar de firea celor din jurul nostru. chiar daca putini, dar pana si astazi mai exista oameni…si tin sa subliniez oameni…care sa aprecieze mai degraba adevarul spus in fata…decat o minciuna indifernet de cauze. spunand acestea, te salut si eu cu…respect(daca este cazul)!
martie 19, 2007 la 5:17 am
sunt gata sa aceept orice critica bine argumentata. si, cred ca argumentele tale sunt solide. am realizat acum ca de fapt lipsa mea de modestie implica si impolitete. pentru aceasta multumesc. cat despre faptul ca ma simt educat… da, fac acele mici gesturi necesare in actul politetii. cat despre partea a doua a articolului meu… imi asum tot ce am scris acolo.
februarie 4, 2008 la 1:35 am
politetea,as spune ,este conduita noastra civilizata fata de ceilalti.ce sa facem cand suntem tratati cu dispret de ceilalti ,te intrebi,sa afisam o politete rece,infiorator de rece dar niciodata aroganta.