Nu-mi propun ca in randurile urmatoare sa fac o analiza amanuntita privitoare la calitatea Sibiului de Capitala Culturala Europeana. Locuind la Sibiu, as fi subiectiv si poate ca n-ar fi bine. In schimb voi prezenta cateva argumente pro sau contra acordarii titulaturii.
In primul rand, se stie ca de vreo 300 de ani Sibiul este capitala de drept a Transilvaniei. Poate fi Clujul un important centru; la fel si Brasovul, dar Sibiul a fost si este gazda unor institutii de fundamentale pentru cultura transilvana. Aici s-a (re)lansat ideea de natiune romana, intr-un spatiu unde valori ca roman, ortodoxism, national incepeau sa se dilueze. La Sibiu s-a infiintat Asociatiunea. La Sibiu s-a editat “Tribuna”. Sa nu uitam nici de “Telegraful Roman”, una dintre publicatiile cu cea mai importanta continuitate. Da, Sibiul are si traditia de multiculturalitate. Da, Sibiul a dat Romaniei personalitati de prim-rang. Sa nu uitam nici de Festivalul International de Teatru (al treilea ca importanta in Europa), Festivalul de Jazz, ASTRA Film Fest (festivalul de film documentar si antropologie vizuala) si lista poate continua. Acestea toate sunt argumente despre o Capitala.
Sa trecem acum la partea negativa, care tine mai mult de prezent decat de trecut. Sigur, avem un primar competent, care a ajutat mult la desemnarea Sibiului ca centru al culturii Europene, dar Sibiul este inca un santier. Gara si Piata Garii arata ca dupa razboi. In centrul orasului (pe “Corso” – strada Nicolae Balcescu) inca descoperim case fara tencuiala, inca in reparatii. Sa nu mai vorbim de strazile laturalnice. Privitor la “shopping”, centrul Sibiului ne ofera un “mega-store”, magazin Dumbrava, un talcioc cenu poate fi descris in cuvinte. Un magazin in care se intalnesc balcanismul cu capitalismul “formelor fara fond”. Privitor la pasajul din fata magazinului, ce pot spune… arata groaznic. Principalul trotuar, cel din fata Teatrului National “Radu Stanca” are o multime de gropi. Ar mai fi multe de reprosat, in special chestiuni de infrastructura, dar las toate acestea pentru un viitor mai mult sau mai putin indepartat.
Privitor la promovarea Sibiului, se pare ca incompetenta este maxima. Un clip care nu exprima nimic, nu prezinta nimic din traditia Sibiului. Bineinteles, ne place tuturor Mona Lisa, dar sa-mi spuna cineva… a fost picata la Sibiu? A trecut vreodata prin Sibiu? A locuit Da Vinci la Sibiu? Lista poate continua. In al doilea rand, acest clip publicitar, asa cum este el nu prea a fost difuzat. Eu sa fi fost responsabil de promovarea Orasului, as fi dus o campanie agresiva, exasperanta aproape. O alta greseala (majora) a organizatorilor.
Sa vorbim acum putin despre seara de Revelion la Sibiu. Anuntata cu surle si trambite, seara a fost un fiasco total. O singura formatie adusa la Sibiu, Phoenix (sigur, ne place tuturor, dar avem preferinte si preferinte), mai apoi, momentul ZERO al serii a fost ratat, nimeni nu stia exact cand s-a trecut in noul an. Am desfacut si noi sampania cand am vazut artificiile. In timpul artificiilor, liniste totala. Nicio melodie. N-am avut Imnul Romaniei, n-am avut Imnul Europei, n-am avut Carmina Burana, n-am avut nimic. A fost intr-adevar penibil. Am inceput cativa sa cantam “La multi ani!” si toti s-au uitat urat la noi. Iata adevarata mediocritate. Dezamagire totala.
A doua zi, 1 ianuarie, la inaugurarea oficiala a Programului Sibiu CCE 2007, a fost ceva mai interasant. Atat doar ca eu, personal, as fi organizat totul altfel. Bine, bine, foc, artificii, oameni care coboara din cer… Atat, nicio prezentare a unor costumepopulare… Nimic specific sibian, romanesc, transilvan? Ma rog… Idei avangardiste, puse in practica prost.
In concluzie, spec ca toata critica mea sa fie una constructiva. Nu critic cu rautate, ci doresc doar sa se indrepte unele lucruri. Tonul meu nu e revoltat, e moderat. Totul la obiect, sumar prezentat. Oricum este bineinteles o onoare pentru Sibiu si pentru Romania, dar noi trebuie sa aducem originalitate, culoare locala, pitoresc, intr-o lume post-moderna care-si cauta inca reperele. Sibiul poate fi o borna pe drumul spre evolutie, trebuie doar sa o demonstreze. Si mai are la dispozitie 363 de zile.
5 comentarii
ianuarie 4, 2007 la 8:52 pm
asta e, e santier
da tu banii si inca la timp
si fii sigur ca suntem ca dupa razboi, unul care a durat din 45 pana in 2000, timp in care ne-au tras-o toti cum au vrut
chestia cu capitala Transilvaniei nu-mi place(chiar daca stiu ca Sibiul e din foarte multe puncte de vedere peste Cluj), eu vad Transilvania ca un fel de Germanie
ianuarie 10, 2007 la 9:16 am
De acord cu tot. Si este foarte bine sa critici tot ce este de criticat. Imi place ca Sibiul este capitala culturala europeana si as vrea ca sa faca toate manifestarile din aceasta perioada cu profesionalism. Pentru acest lucru ar trebui sa se stie cine se ocupa de aceste evenimente. Sper ca nu este desemnat vreun functionaras de la primarie. Ar trebui sa fie desemnat un consilier al primarului, nu neaparat un salariat al primariei ci o persoana de calitate incontestabila in domeniul cultural.
ianuarie 10, 2007 la 9:21 am
Poate in viitor se vor face manifestari culturale asemanatoare si la nivelul Romaniei. Ar putea fi o initiativa a Ministerului Culturii, astfel actualul ministru se va ocupa de ceea ce trebuie si nu de tunuri cum e cel cu castelul Bran. In acest mod se va auzi mai des de orasul Iasi care merita sa redevina capitala culturala a Romaniei.
ianuarie 24, 2007 la 5:15 pm
Inca nu ma pot decide daca eu sunt cel caruia ii scapa ceva -in aceast post- sau tu ,dincolo de genialitatea-ti autodeclamata, ai orizonturi mult mai limitate decat ar impune varsta si experienta de viata a celor 18-19 ani ai tai.
Dragule, de pe ce pozitii ti-ai “emanat” aceasta argumentatie pro si contra ? Cat de credibil ai putea sa apari (fie si numai in proprii tai ochi) atunci cand vorbesti, scri, gandesti despre Romania, Sibiu si alte asemenea nevazand padurea din cauza copacilor?
Poti judeca o tara, un oras (indiferent…), o stare de spirit asa cum este Sibiul doar prin prisma unor evenimente recente? E corect sa vorbesti despre Sibiul care prin 1975 , pe locul unde arunca Basescu paltonu’ in multime in 2007 avea o arhitectura mult mai superba decat cea prezenta, de exemplu? Consideri ca exprimi idei si judecati, juste, pertinente sprijinindu-te doar pe studiul teoretic (indiferent cat de temeinic facut) si mass-media ultimilor 15 ani?
Cat , din Romania, ai reusit sa cunosti, personal, pana la acest post, cat din Romania ai reusit sa bati cu piciorul, sa mirosi , sa auzi la modul propriu ?
Concluziile pripite sunt cele mai distructive.
Iar teoretizarea nascuta din plictis sau auto-suficienta duc la elucubratii de genul insailarilor tale din acest articol. Un singur exemplu ?!
Comparativ cu 80% din restul oraselor capitala de judet din Romania, asa santier cum este, Sibiul merita mai mult decat 5 stele. Si la aspect si la civilizatie si la cultura si la securitatea cetateanului. Doar ca nu ai cum sti, cum simti toate acestea din scaunul de unde tastezi si nici din cifre statistice.
Pana la santier, pana la zidurile de la “Butoiul de Aur” proptite in barne ca sa nu se prabuseasca,(la un moment dat) pana la circul Basescian care cu siguranta nu va fi trecut in arhivele istoriei decat la “au mai participat”, Sibiul are in spate secole de existenta demna, frumoasa, valoroasa,; atat pentru Romania cat si pentru restul lumii.Nu doar a Europei.
Tu, ca geniu, ar trebui sa te arati mai putin interesat (la nici 20 de ani) de monografii si concluzii si mult mai mult tentat de niste initiative care sa cinsteasca si sa onoreze prin prezent si viitor trecutul acelei stari de spirit de care vorbeam mai sus:
Sibiul
Cu prietenie, cu simpatie inca dar fara prea mari sentimente apreciative fata de ceea ce scri in ultima vreme, te saluta un locuitor al orasului de jos, momentat, obligat sa traiasca de parte de orasul natal.
aprilie 16, 2007 la 8:29 am
Adevarul este undeva la mijloc de fiecare data, asa ca cel mai bine e sa nu fim virulenti si sa lovim in cei care isi expun o opinie. Articolul original este bine echilibrat. Nu putem sa inchidem ochii si sa ne prefacem ca totul este frumos. Ca sibian pot spune “jos palaria” pentru tot ce se face acum in oras. Sunt lucruri care cu siguranta in absenta fondurilor pt CCE nu s-ar fi facut si care ne vor ramane noua sibieniilor. Ca si turist insa, mai ales venit si din alta tara, as spune “inadmisibil” si probabil ca nu as face o reclama prea buna Sibiului la intoarcere. Cultura si civilizatia nu sunt neaparat acelasi lucru, iar la civilizatie, desi mult peste media tarii, suntem mult departe de ceea ce incercam sa simulam ca suntem… europeni. Cultura au si triburile de aborigeni, nu? si cine poate sa judece ca o cultura “superioara” alteia … civilizatia in schimb este altceva. Aici se vede balcanismul si provincialismul … mare pacat ca au ramas asa de putini sasi…