Si ma refer aici, evident, la rock. Si poate ca nu la orice tip de rock, ci la hard rock. Personal nu ma pricep la toate genurile si sub-genurile de muzica, dar ascult muzica, in special rock, jazz si clasica. 

   L-am auzit pe Dl. Dan C. Mihailescu, in una din incantatoarele emisiuni de dimineata de pe PRO TV, facand un proces al muzicii in care, asemeni unor animale, cantaretii “urla” ca niste fiinte lipsite de noima. M-am simtit obligat sa scriu un articol pe aceasta tema.

   In primul rand, am de facut un amendament: principala sursa de inspiratie pentru cei care canta “muzica de satanisti” este muzica clasica. Stiu ca poate parea suparator, dar e real. In al doilea rand, nu sunt multe de spus: exista niste versuri care sunt cantate pe note, intradevar, intr-un mod mai special. Dar urletul acela este strict legat de filosofie (cel putin in conceptia mea). Tipatul e un semn al disperarii, disperare a omului modern care resimte angoasa pierderii lui Dumnezeu. Zgomotul scheletelor, vanatul cadaveric al cerului bacovian, toate acestea sunt exprimate in muzica. Muzica, aceasta arta de a comprima intr-o nota sentimente care nu pot fi exprimate altfel. Inchiderea, greata de a fi, teama de a exista, caracteristici ale omului care asculta “metal”. Poate parea ciudat, dar e adevarat. In orice caz, mie cand ascult “black” mi se pare ca ma aflu undeva in Infernul lui Dante, dar nu captiv, ci trecator (la fel ca in carte). Nu cred ca poate cineva sa inteleaga daca nu simte muzica aceasta. Trebuie sa inchizi ochii, nu neaparat sa dai din cap (o faci doar daca te simti disperat) si sa-ti imaginezi o lume diferita de cea de care te desprinzi. E greu sa patrunzi in starea aceasta, aproape crepusculara, dar nu imposibil.

   In concluzie, sa nu condamnam ceea ce nu intelegem. Ce sentimente starneste muzica clasica atunci cand e ascultata? Asta stiti Dvs. Sentimentele starnite de “black” sunt de fapt o “camuflare a sacrului in profan”. Cei care l-au citit pe Eliade pot intelege…